Imi lipsesti ...

   Îmi lipsești ... zilele nu mai au culoare iar nopțile au o alta nuanță de alb, soarele nu mai are aceeași strălucire, noaptea pare fără rost, în lipsa ta totul este fără sens. 

    Zilnic amintirile cu tine mă urmăresc peste tot, în camera unde am dormit, în parcarea mall-ului unde am stat de vorba înainte de a intra la munca, în fata blocului și pe străzile unde pașii noștri au avut același ritm. Întâlnirile și privirile dragilor noștri prieteni îmi aduc aminte de tine ... mă întreb tu cum îţi aduci aminte de mine?

   Îmi pare ca te-ai schimbat. În primele zile după plecarea ta, sunai mai des, îmi spuneai cat de mult îţi lipsesc și vorbeai despre sentimentele pe care le ai pentru mine. Acum ne auzim și vorbim mai puțin ... Duminica care a trecut nu ai sunat deloc. Îmi pare ciudat ca tocmai în ziua liberă nu am vorbit. Poate ai pe altcineva despre care nu ai vrut sa îmi spui? Ce sa cred?

   Îţi aduci aminte? Ți-am spus ca nimeni nu aparține nimănui și ca nu poţi obliga pe nimeni sa rămână alături de tine dacă nu vrea. Tocmai aici este ciudăţenia. As vrea sa îmi aparţii mie, dar ştiu ca nu te pot obliga, lucrul asta trebuie sa plece din sufletul tău. Totuşi te simt al meu!

    Cum poate sa fie asa? Sa te simt ca si cum te-as cunoaște de-o viata. Sa vorbesc cu tine în gând.

    Mă întreb când sau cat de curând ne vom revedea? În ultimele zile mii de întrebări mi-au invadat mintea și mi-au mușcat din suflet ...

   Vreau sa rămâi minunea mea ...

   Nu am mai simţit asa ceva de mai bine de 20ani, cred ca m-am îndrăgostit de tine ... ciudat la fel spui și tu ...