Otrava

Devine otrava orice minune ce a avut o fata falsa producand dezamagiri ce se imprastie in particulele singelui nostru invadandu-ne mintea si facand ca aceasta sa fie scurtcircuitata de flash-uri incontrolabile ... otrava minunata ? sau ... minune otravita ? Noi alegem ...

sâmbătă, 27 august 2011

STOP otrava!

    Este a cincea zi de cînd nu ştiu nimic de tine şi nu  ştiu cat timp mai pot funcţiona asa. Nu pot trai în incertitudine, nu pot sa nu ştiu nimic de tine, măcar un mesaj de ai fi dat. Sau de ai fi răspuns astăzi la telefon sa ştiu ca îţi este bine.
   Trebuie sa spun STOP acestei situaţii pentru ca altfel otravă asta care îmi umple sufletul si mă face sa mă simt ca un om drogat va deveni obsesie si nu este bine. Oricât de mult mi-ar pasa mie dacă sentimentul nu este reciproc, viaţa relaţiei noastre poate lua sfârşit. Este ultimul lucru pe care mi-l doresc. Sa te pierd, sa ajung sa constat ca "orice minune durează doar trei zile". Dar fără efort şi din partea ta nu se poate lega nimic. 
   Îmi închipui ca nici ţie nu îţi este uşor după cum ai şi spus-o. Am hotărât sa nu te mai stresez nici cu bipurile, nici cu mesajele ... iar dacă va fi sa fim împreună asta se va întâmpla. Hai sa o luăm mai uşor! Trebuie sa îmi regăsesc echilibrul interior si siguranţa care îmi sunt atât de necesare mai ales ca situaţia de acasă nu este prea roz. Vom reuşi dacă sentimentele noastre sunt sincere si se păstrează nealterate la fel ca la început. Ce trebuie sa facem? Totul este sa vrem sa continuam.
   Cat despre dragostea mea pentru tine ... am nevoie de siguranţă, doar asa ea va rămâne intactă. 
   Mai sunt încă vii în minte nopţile noastre, ochii tai ce parcă voiau sa spună atâtea, degetele tale ce îmi atingeau pielea, buzele tale ce mă sărutau cu atâta dragoste. Rămâi acelaşi ...

duminică, 21 august 2011

Clepsidra cu otrava

  
    Cum pot sa te vad în fiecare bărbat ce trece pe lângă mine? Cum poţi fi în fiecare colţ de lume unde paşii mei merg? Cum de mi te pot închipui venind spre mine în fiecare zi ... cum îţi pot simţi prezenta peste tot?


   Seara trecută am strâns în braţe ursuleţul de plus, a fost ca şi cum ai fi fost tu acela ... apoi am vrut sa citesc ultimul mesaj de la tine: "Îmi este atât de dor de zilele, nopţile, clipele petrecute cu tine. As da oricât pentru o mângâiere de-a ta ... Mi-e tare dor de tine. Vreau sa te am lângă mine" ; dar ... am adormit cu telefonul în mana ... şi tot asa m-am trezit dimineaţă. Mi-ai spus odată ca si tu strângi încă în braţe perna închipuindu-ti ca sunt eu ... ca îţi este dor sa îmi simţi parfumul, sa te joci în parul meu, sa îmi mângâi pielea fină ... ca mă doreşti.
    Exista dragoste adevărată? Ţi-am spus ca plecarea ta este un test pentru dragostea noastră. Mi-ai spus ca nu mai vrei teste, ca simţi ca viaţa trece pe lângă tine şi ca eu sunt cea care te-a făcut sa simţi asta ... ca viaţa ta este asemenea micii mele clepsidre din bucătărie, ca timpul se scurge repede ... "doar un cuvânt spune-mi şi mă întorc înapoi". Ai spus asta chiar şi după ce ai ajuns atît de departe de mine, la mii de kilometri distanţă, peste zeci de graniţe, la fel ai gândit.
    De ce nu te-am oprit? Pentru ca am considerat ca este mai bine asa pentru amândoi, ca nu ai un viitor aici, "Dar am sa găsesc ceva de munca aici, numai sa fiu cu tine. Lângă tine am trăit cat nu am trăit în zece ani.
    Iubitul meu ...

sâmbătă, 20 august 2011

Picaturi, picaturi ...

  
  Încep sa te urăsc pentru ca mă faci sa sufăr...sunt trei zile de când nu am primit nici un semn de la tine. Încep sa redevin ceea ce eram acum mulţi ani, când ţipam la cei din jur sau îi tratam cu indiferenţă pentru ca nu mi se acorda atenţie. Nu vreau asta pentru cei din jurul meu, nici pentru mine. Nu poţi sa simţi cat mă doare lipsa ta...incertitudinea. Nu sunt cea care sa creeze în stare de linişte o relaţie la distanţă...nu pot merge mai departe fără prezenta ta fie ea chiar telefonică.
    Nici măcar un mesaj nu merit? De ce nu înţelegi ca fără cuvinte nu pot pătrunde taina sufletului tău. Nu mă lăsa sa presupun...pentru ca mintea îmi poate fi duşman...iar sufletul este prea rănit sa mai poată recunoaşte sinceritatea.
    De ce a trebuit sa mă îndrăgostesc de tine?

duminică, 14 august 2011

Calin (file din poveste)...din povestea otravita


"Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător
Si, strîngîndu-l tare-n braţe, era mai ce sa-l omor"

   Dragă Călin, o săptămână întreagă. Atât a durat. O săptămână sa mă îndrăgostesc de tine. Acum vom fi despărţiţi un an întreg sau poate cine ştie ... Dar ce înseamnă un an după o săptămână petrecută astfel? Nu mi-ai făcut nici o promisiune, doar mi-ai spus ca va fi totul bine. As fi vrut sa faci una pe care sa o respecţi, as fi vrut una mai mult dacă tot vom fi despărţiţi. 
   Spune-mi totul! Notează totul într-un jurnal, sau pur si simplu scrie-mi. Nu contează cum si ce, vreau sa ştiu totul. Asa vom fi mereu împreună chiar si atunci cînd suntem singuri. Astfel atunci când ne aşteptăm mai puţin ... ne vom revedea atât de curând.
    Dragă Călin promite-mi ca mă vei vedea în curând, promite-mi ca îmi vei scrie totul. Am sa am răbdare însă, vei fi aici în curând. Dar cine ştie cat poate însemna acest în curând?
   Absenţa ta este ceva precum oceanul, mă face sa îmi fie dor, încît doare. Multe nopţi am dormit alături de tine, întrebându-mă dacă eşti lângă mine, multe nopţi am dormit fără tine întrebându-mă dacă mai eşti acolo. Dar nu şi în noaptea asta. Acum te simt aici cu mine. Deci te întreb acum Călin care este povestea ta?


"Astfel vine-n toata noaptea zburator la al ei pat,
Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat:;
Si atuncea cînd spre usa el se-ntoarce ca sa fugă,
Ea-l opreşte-n loc cu ochii si c-o mult smerită ruga:
- O rămîi, rămîi la mine, tu, cu viers duios de foc,
Zburător cu plete negre, umbra fără de noroc"



sâmbătă, 13 august 2011

Zile fara tine


  Sunt doua zile de când nu mi-am mai înşirat gândurile cu tine, iar astăzi nici vocea nu ţi-am auzit-o. În prima parte a zile totul a fost bine, însă spre seara lipsa ta începe să-şi facă simţită prezenta. Ştiu ca poate nu mai credit sau poate astăzi nu a fost tocmai o zi buna pentru tine şi încerc sa mă liniştesc aducându-mi aminte de cuvintele tale: "chiar dacă nu am sa te sun doua, trei zile asta nu înseamnă ca nu mă gândesc la tine ".
   Îmi este greu sa te ştiu acolo, departe ... ştiu ca exişti ... ştiu ca mă iubeşti sau cel puţin asa mi-ai spus ... dar învaţă-mă cum sa trec peste fiecare zi fără sa te am aici?
   Vreau sa vorbesc cu tine ... tu vrei acelaşi lucru?
   Se spune ca: " iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotărăşti sa i te dai pe tine însuţi ... eu ţi-am dat deja o parte din sufletul meu iar partea ce a rămas la mine îţi aparţine în totalitate deşi este departe de tine! "

Ce ai facut ...?


   Dacă într-o zi prietenii ti-ar spune ca eşti nebun sa te îndrăgostești după doar o săptămînă, ca nu mă cunoşti si cine știe ce fel de persoana sunt, ce ai face? Ceea ce se întîmplă este atît de frumos, da intradevar ești cel mai frumos vis al meu care vreau sa devină realitate pentru tot restul vieții. 
   Mii de îndoieli îmi inunda mintea pentru ca am crezut mult timp ca asta este crucea mea, aceea de a oferi fără a primi răspuns, dar tu ... tu eşti SINGURUL care mi-a spus ca mă iubește, fără sa fi  făcut eu ceva în mod special. Este posibil?
   Dragostea, un  șir nesfârșit de dovezi ale prezenței în viaţa cuiva a sufletului pereche, comunicare, grija necondiționată, atenție, atașament, acestea zidesc în timp peste temelia începutului. După ce flacăra de la început nu mai are aceeași intensitate, cei doi trebuie sa clădească împreună cu migală în timp un zid ce reprezintă unitatea lor, ceea ce de fapt reflecta adevărata dragoste dintre ei.
   Si pentru ca m-ai întrebat la rândul tău ce ai făcut ... uite m-am gândit mai bine: ai continuat sa mă suni chiar după ce ai plecat de aici, în fiecare zi, ai continuat sa îmi spui ca mă iubești si ca îmi vei fi alături mereu, te-ai interesat de viața mea, m-ai susținut când am căzut ... astea pentru mine sunt dovezi ale iubirii tale ... uite de aceea TE IUBESC mai mult decât pot spune în cuvinte.

Poti simti asta?


  Cum pot sa te iubesc asa de mult? Ce ai făcut ca sa meriți sa îți spun asta? Nu știu. Știu pur si simplu ca asta simte inima mea. Știi ca apărut când nu îmi mai doream nimic de la viata, când încetasem sa mai vreau sa întâlnesc pe cineva ... dar ai venit tu ... ca sa răstorni lumea mea, universul în care mă închisesem ... sa îmi arăți ca pot fi iubită ... sa îmi spui ca merit mai mult ...
   Mă sperie aceste sentimente și știu ca și tu ești speriat. Dar voi lupta pentru ca după mult timp simt ca trăiesc din nou, datorită ţie sufletul meu.
   Ți-am spus ca te simt de parcă te-as cunoaște de-o viata, iar astăzi mi-ai spus ca asa îţi pare și ție dar ca de fapt nu te cunosc deloc, dar ca poți sta cu un om o viata și totuși sa nu îl cunoști. Ai vrut sa îmi spui altceva?
   As vrea sa știu totul despre tine. Ce fel de copil ai fost, ce jucării îți plăceau, ce jocuri inventai? Ca adolescent, când ai iubit prima data, ce decepții ai trăit, ce vise ai avut? Vreau sa știu totul!
   Cînd am plecat de la munca m-am oprit pe o banca, era cald afara si simțeam nevoia sa meditez la tine, la noi, la clipele care au trecut, la viitor. Am meditat la mica noastră discuție de azi, la săptămână care a însemnat atât de mult pentru amândoi încât am putut spune ca am trăit cat într-o viata întreagă, la ce va fi.
   Știu acum un singur lucru, vreau sa rămâi cu mine pentru restul vieții ... dar oare tu ce îți dorești ? Cat de mult as vrea sa îmi spui ...

Cateva impresii

  
  Câteva impresii despre ziua care a trecut. Un început minunat pentru ca am vorbit cu tine de cum am deschis ochii, apoi ceva treaba prin casa după care m-am pregătit de munca.
   În timpul după amiezii o durere cumplită de cap si o stare de rău si oboseala s-a instalat. As fi vrut sa fii aici, sa vii sa mă iei de la servici, sa mergem acasă si sa ne băgăm în pat si sa mă ții în brațe. Sa nu spui nimic, doar sa stau în brațele tale si sa mă bucur de siguranță pe care mi le dau ele si de căldura lor.
   În fiecare seara când mă așez în pat mă gândesc ca mi-as fi dorit sa am o jucărie de plus pe care tu sa mi-o fi dăruit înainte de plecare cu care sa dorm toată noaptea; as fi vrut un substitut, dar nu îmi pot imagina nici o astfel de jucărie care sa te înlocuiască ... pentru ca te vreau pe tine!

miercuri, 3 august 2011

Fara iubire ...


Fa-mă , la granița
dintre noapte și zi ...
sa-mi plângă trupul ,
în picături de rouă ...
pe mătasea purpurie ...
tine-mă în brațele tale ...
și-mi îngenunchează
sufletul de femeie ...
fi-mi ploaie de meteoriți ,
în valsuri de împotriviri ...
respirația mea ,
strecoar-o în palma tandră
a sufletului tău ...
si da-mi din ea ,
porții delicate ,
de săruturi fără antidot ...
îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale ...
supune-mi gura tăcerilor ...
amestecate cu parfum de noapte
și săruturi sălbatice ...
presară-mi flori de tuberoze
... pe trupul adormit ...
si spune-mi ca nu mă mai vrei !
pentru ca la granița
dintre noapte si zi ...
N-AM FOST , NU SUNTEM
ȘI NU VOM FI NIMIC
... FĂRĂ IUBIRE ...

Balsam

   Ai auzit de balsamul de rufe, sau cel de mâini ... tu ești balsam pentru sufletul meu. De fiecare data când aud vocea ta, toată mintea se relaxează, inima începe sa bată mai tare, sufletul este într-un extaz total. Nu bănuiau ca ai astfel de puteri, asa-i? Îmi ști mai mult decât drag, sufletul meu.
   Știu ca nu ne vom mai satura unul de altul. Simt ca si dacă vom avea mici neînțelegeri ca în orice relație, vom găsi repede modul de a le rezolva. Te simt jumătatea mea pe care am dorit-o atît de mult. Știi ca ți-am spus în prima seara ca mă rog sa îmi găsesc un bărbat care sa îmi fie alături la bine și la greu si cu care sa mă simt împlinit. Tu ești cel pe care mi l-am dorit, ești exact ce îmi doresc.
   În minte vad zilele când vom fi alături, vorbind după ce ne întoarcem de la munca, în timp ce luăm masa, la cumpărături, în parc ţinînd-ne de mană, mergând la prieteni, uitându-ne la TV, făcând baie împreuna ...
   Minunea mea dragă, te iubesc cu fiecare celulă a trupului meu ...